În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

În timp ce intram la clasă, mulţi preferau să joace lapte acru. Elevii cei mai dozordonaţi şi mai puţin silitori erau campionii acelui joc periculos. Un băiat, venit de puţin timp, de vreo 15 ani, în acea dezordine se aşeza liniştit în bancă, deschidea cărţile şi învăţa. Se părea că nici nu aude gălăgia.
Câte unul a început să-l privească chiorâş. Mai îndrăzneţ decât ceilalţi, cineva s-a dus aproape de el, l-a prins de mână şi i-a strigat:
– Vino să joci şi tu lapte acru.
– Nu ştiu. Nu am mai jucat aşa ceva, i-a murmurat.
– Vei învăţa acum. Ori vii, ori te fac să vii luându-te la palme.
– Poţi să mă loveşti dacă vrei, dar eu nu vin.
Prost crescut, celălalt l-a apucat de o mână şi, după aceea, i-a ars două palme care au răsunat în toată şcoala. Mi-am simţit sângele fierbând în vine. Aşteptam ca cel jignit să se răzbune pe drept, cu atât mai mult cu cât era mai înalt şi mai puternic. În schimb, nimic. Cu faţa roşie, aproape vânătă, i-a aruncat o privire compătimitoare acelui nemernic şi i-a spus:
– Eşti mulţumit? Acuma lasă-mă în pace. Te iert.
Am rămas impresionat: atitudinea lui era eroism adevărat. Am încercat imediat să aflu numele acelui tânăr: era Luigi Comollo, “băiatul sfânt”.

Din acel moment l-am avut mereu ca prieten apropiat. Pot să zic că de la el am învăţat să trăiesc ca un adevărat creştin. Ne-am înţeles şi stimat de la început. Aveam nevoie unul de celălat: eu de ajutorul spiritual, el de cel material. Este adevărat că Luigi, foarte timid, nu îndrăznea nici măcar să se apere împotriva insultelor şi a răutăţii celorlalţi. Eu, în schimb, pentru curaj şi putere eram respectat de toţi, chiar şi de cei mai mari decât mine.
Într-o zi, câţiva vroiau să-l înjosească şi să-l umilească pe Luigi şi pe Antonio Candelo, un alt băiat cumsecade. Am strigat să-i lase în pace dar nu m-au ascultat. Au început să zboare insulte, şi eu:
– Cine mai înjură o dată va trebui să-şi facă socotelile cu mine!
Cei mai înalţi şi mai needucaţi au făcut zid înaintea mea, în timp ce două palme plesniră pe faţa lui Luigi. N-am mai văzut nimic înaintea ochilor, m-am lăsat prins de mânie. Pentru că nu puteam să iau în mână un băţ sau un scaun, am strâns cu mâinile de umeri pe unul dintre ei şi, folosindu-l ca pe o măciucă, am început să-i lovesc pe ceilalţi. Patru au căzut la pământ, ceilalţi au fugit urlând.
Chiar atunci a intrat profesorul şi, văzând mâini şi picioare fluturând în mijlocul unui vacarm ca din cealaltă lume, a început să ţipe şi să împartă palme în dreapta şi în stânga.
Liniştită un pic furtuna, a cerut să i se povestească cauza dezordinii şi, aproape fără să ne creadă, a cerut să repet scena. Atunci a început să râdă; râseră şi ceilalţi iar profesorul a uitat să mă pedepsească.

Dar o lecţie tot mi-a dat-o Luigi, imediat ce a reuşit să-mi vorbească între patru ochi.
– Ioan, mi-a spus, puterea ta mă înspăimântă. Dumnezeu nu ţi-a dat-o ca să faci rău colegilor. El vrea să iertăm, să ne iubim, să facem bine celor care ne vor răul.
Avea o bunătate, într-adevăr, de necrezut. Am sfârşit abandonându-mă cuvintelor sale şi m-am lăsat condus de el.

Angajamentul zilei

Noi avem talente și capacități ce abia așteaptă să fie descoperite și folosite pentru a face binele.
Eu ce fac cu ele? Le folosesc pentru a face binele?

 

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Pe 5 iunie 1841, Giovanni Bosco este hirotonit preot de către arhiepiscopul oraşului Torino, Luigi Fransoni. Devine «don Bosco», un tânăr ce-şi caută drumul în viaţă. Nu este un fel de a spune. Potrivit unei statistici din 1831, la Torino la o populaţie de 117.072 de locuitori sunt 851 de preoţi, adică unul la 137 de persoane. Prea mulţi. Să ajungi preot pe vremea aceea însemna să rişti să nu găseşti de lucru. Preocuparea atâtor tineri preoţi era aceea de a căuta un loc de muncă, de a începe o carieră. Mulți deveneau «preoţi de familie», învăţători sau funcţionari comunali. Unii se dedau politicii şi vieţii de cafenea; tăifăsuind printre pahare, ei puneau ţara la cale în anturajul bârfelor de tot felul.

Ajuns preot, ce va face oare don Bosco? El vrea să se consacre tinerilor săraci şi dezmoşteniţilor soartei, dar aceştia nu se află la uşa lui să stea să-l aştepte. Cum era obiceiul pe vremea aceea, atunci când un preot vrednic şi sărac absolvea seminarul, prietenii făceau tot ce la stătea în putinţă să-i găsească un post bun. O familie de nobili genovezi îl solicită astfel pe Giovanni ca preceptor. În acelaşi timp, i se propune să fie capelan la Morialdo. 

Intervenţiile în favoarea lui don Bosco sunt caracterizate de preocuparea de a fi bine retribuit, salariul său urmând să recompenseze eforturile financiare făcute de familia sa pentru a-l da la şcoală. Dar mama Margherita i-a vorbit cu duritate mezinului său: «Dacă din nenorocire vei ajunge bogat, eu nu voi mai pune niciodată piciorul în casa ta» (MB. 1,296). Această adevărată creştină înţelege că dacă Giovanni al ei se va folosi de slujba de preot ca să se îmbogăţească, va fi un ratat.
Ca să-şi curme ezitările, don Bosco merge la Torino să se sfătuiască cu don Cafasso şi-l întreabă: «Ce trebuie să fac?» Iar preotul acela cu doar patru ani mai mare decât el, îi răspunde: «Lăsaţi totul şi mergeţi la Colegiu – continuați să studiați, învăţaţi să fiţi preot cu adevărat». Nici acesta nu este un fel de-a spune. Cine ieşea din seminar, cu greu ştia să-şi îndeplinească cum se cuvine obligaţiile de preot, în noile vremuri.

Angajamentul zilei

De azi voi încerca să trăiesc în adevăt pentru a fi un adevărat fiu, un adevărat elev, un adevărat prieten!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Într-o joi, pe când mama era la târg, Giovanni a vrut să caute ceva în dulap. Era mic şi trebuia să se ridice în vârful picioarelor. Pe raft, printre alte lucruri, se afla vasul de teracotă plin cu ulei şi ţinut acolo tocmai pentru a nu fi la îndemâna copiilor. Giovanni îl atinse din greşeală şi vasul a căzut, s-a spart şi tot uleiul s-a împrăştiat pe jos. Băiatul n-a mai putut salva nimic, oricât se strădui. Atunci, negru de supărare, îl căută pe Giuseppe şi-i spuse:
– Am spart vasul cu ulei, dar n-am făcut-o dinadins. Împrumută-mi cuţitul tău.
Îşi alese o creangă din gard şi o curăţă bine. Apoi se duse să-şi aştepte mama pe drum. De cum o zări, alergă spre ea şi-i spuse:
– Mamă, merit o bătaie azi, am spart fără voie vasul cu ulei –, şi-i dădu vergeaua.
– Sunt bucuroasă că nu ai venit să-mi spui minciuni. Dar fii mai cu băgare de seamă pe viitor, căci uleiul costă scump –, răspunse mama, privindu-şi cu drag fiul cu suflet atât de curat (MB. 1,73).

Angajamentul zilei

Azi voi fi sincer cu mine și cu ceilalți!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Oratoriul nu avea încă un loc stabil. Odată cu revenirea timpului frumos, în camerele din casa Moretta unde făceam Oratoriul în acelle zile, băieţii fac o gălăgie de nedescris și vecinii protestează. La 50 metri distanţă don Bosco reuşeşte să închirieze o pajişte de la doi fraţi pe nume Filippi. Amplasează în mijloc un fel de hangar pentru a păstra în el echipamentele de joacă. În jurul acestuia, în fiecare duminică, aleargă şi se distrează peste 300 de băieţi.
«Pentru spovedanie procedam astfel: dis de dimineaţă, în zilele de sărbătoare, mergeam pe câmp, unde eram deja aşteptat de o sumedenie de băieţi. Mă aşezam pe malul vreunui şanţ şi-i ascultam pe toţi cei ce vroiau să se mărturisească. Restul se pregăteau pentru spovedanie sau, după săvârşirea tainei, îi mulţumeau lui Dumnezeu».
Pe la zece, un băiat bate cu mândrie într-o tobă militară. Tinerii se încolonează. Apoi sună trompeta lui Brosio, un bersalier prieten cu don Bosco. Şi pornesc: spre sanctuarul «Consolata» sau Muntele Capucinilor. Acolo don Bosco oficiază Liturghia, după care le dă micul dejun.

Don Lemoyne, în cel de-al doilea volum al Memoriilor Biografice, scrie mărturia lui Paolo C., care a frecventat Oratoriul «pe câmpul Filippi», şi a mers cu grupul la Muntele Capucinilor. Reproducem un fragment:
«Se slujeşte Liturghia şi numeroşi tineri se înghesuie să primească Sfânta Împărtăşanie. După o scurtă predică şi câteva cuvinte de mulţumire Domnului, merg cu toţii în curtea mânăstirii să mănânce. Eu m-am retras aşteptând să mă alătur lor la plecare, când don Bosco s-a apropiat de mine şi mi-a vorbit astfel:
– Pe tine cum te cheamă?
– Paolino.
– Ai mâncat?
– Nu, domnule.
– De ce?
– Pentru că nici nu m-am spovedit nici nu m-am Împărtăşit.
– De nici una nu-i nevoie ca să poţi mânca.
– Atunci ce trebuie să fac?
– Nimic altceva decât să ai poftă de mâncare şi voinţă să vii să-ţi iei porţia.
Acestea fiind spuse mă conduse la coşul cu merinde din care mi-a dat pâine şi fructe din belşug.
Când ne-am coborât de pe munte, am prânzit iar după-amiaza ne-am întors pe câmp unde am luat parte cu bucurie la toate jocurile până noaptea. Ani de zile după aceea, n-am mai părăsit Oratoriul şi pe minunatul don Bosco, care a făcut atâta bine sufletului meu… Câte neplăceri a înfruntat, câtă răbdare a trebuit să aibă… pentru a-i reda Domnului unele suflete, iar când reuşea să-i facă pe băieţi mai buni, se bucura enorm, căci nu-i păsa de nici o suferinţă în efortul lui de a face binele» (MB. 2,387).

Angajamentul zilei

Azi mă voi bucura de tot ceea ce viața îmi va oferi și îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru tot!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«La nouă ani am avut un vis. Se făcea că mă aflu pe lângă casă, într-o curte mare, unde se jucau mulţi băieţi. Unii râdeau, alţii se zbenguiau şi câţiva înjurau. Auzind cuvintele acelea urâte, m-am aruncat în mijlocul lor şi am încercat să-i fac să tacă.
În clipa aceea, s-a ivit însă ca din pământ un bărbat îmbrăcat fastuos, cu o mantie albă pe umeri ce-i cădea până la pământ. Avea chipul atât de luminos, încât nu puteam să-l privesc. El m-a strigat pe nume şi mi-a poruncit să mă aşez în fruntea acelor băieţi. A adăugat:
Trebuie să ţi-i faci prieteni cu bunătate si cu dragoste, nu sărind la bătaie. Haide, vorbeşte-le şi arată-le că păcatul e un lucru rău şi prietenia faţă de Domnul e nepreţuită.
Îngrozit şi zăpăcit de vorbele sale, i-am răspuns că eu sunt un băiat sărac şi neştiutor, incapabil să le vorbesc de religie acelor derbedei.
În clipa aceea, băieţii au încetat cu jocul, râsul, şi ocările, şi s-au adunat cu toţii în jurul celui ce-mi vorbea. Aproape fără să-mi dau seama ce fac, l-am întrebat:
– Cine sunteţi de-mi cereţi lucruri imposibile?
– Tocmai pentru că ţi se par imposibile şi te simţi neputincios în faţa lor – răspunse el – va trebui să le realizezi fiind ascultător şi deschizându-ţi mintea în faţa ştiinţei.
– Dar cum pot eu să devin învăţat?
Am să ţi-o arăt eu pe cea care te va îndruma. Cu ajutorul ei devii înţelept, fără ea chiar un savant e un biet neştiutor

Angajamentul zilei

Azi voi folosi bunătatea ca o carte de vizită pentru toate persoanele pe care le voi întâlni, iar atunci când voi simți că sunt la limită, voi cere ajutor de Sus!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«Aveam doar patru ani. Într-o zi ne-am întors eu şi Giuseppe de la câmp arşi de sete, căci era o vară caniculară. Mama merse să scoată apă din fântână şi-i dădu să bea fratelui meu. Eu crezând că îl privilegiază, m-am încăpățânat şi când mama mi-a turnat apă, am făcut semn că nu mi-e sete. Mama, fără să spună un cuvânt, puse ulciorul de-o parte. Atunci eu, cu un firicel de glas, am întrebat-o:
– Mamă, îmi dai şi mie puţină apă?
– Credeam că nu ţi-e sete.
– Mămico, iartă-mă.
– Aşa-i mai bine.
Se duse după apă şi îmi turnă zâmbind».

Această întâmplare nu se află în Memoriile lui Don Bosco. O povesteşte Giovanni B. Francesia, care afirmă: «Aşa am auzit-o deseori de la însuşi don Bosco»

Angajamentul zilei

Azi voi încerca să nu fiu invidios!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Don G.B. Francesia alături de don Lemoyen – istoricul congregației saleziene.

don Bosco ne povestește

Giovanni Battista Francesia (1838-1930) – Battistin pentru prietenie – l-a cunoscut pe don Bosco in 1850, într-o zi de toamnă, când don Bosco, după o zi plină de jocuri și rugăciune, distribuia castane. În 1852 a intrat ca intern la Valdocco. Din 1854, la doar 17 ani, a predat în gimnaziul intern. Printe elevii săi se numără și Dominic Savio.

Fragmentul ce urmează este din Teresio Bosco – Istoria unui preot – și redă un episod din perioada epidemiei de holeră (1855):

Francesia îşi aminteşte: «De multe ori, eu însumi, tânăr preot pe atunci, trebuia să-i conving pe bătrâni să meargă la spital. Or să mă omoare! – exclamau speriaţi. Ce spuneţi? Dimpotrivă. Vă veţi simţi foarte bine. Şi apoi eu am să fiu acolo să vă ajut –. Aşa spui? Atunci du-mă unde crezi că-i mai bine».

Dar bietul Batistin n-a prea avut timp de prea multe satisfacții, în acele zile. S-a îmbolnăvit de holeră chiar mama lui. Atunci când a aflat, a lăsat totul la o parte şi a fugit acasă. A găsit-o într-o stare foarte gravă. S-a întors în grabă la Oratoriu şi l-a implorat pe don Bosco să se ducă să o împărtăşească. Locuia în faţa bisericii Consolatei. Don Bosco, trecând prin faţa statuii Preacuratei care se înălţa în mijlocul pieţei, i-o arătă lui Batistin şi îi spuse: «Ea o va vindeca fără doar şi poate pe mama ta dacă îi promiţi să-ţi consacri viaţa Ei, atunci când vei fi preot, să ajuţi lumea să O cunoască, să O cinstească şi să O iubească». Francesia a acceptat pactul. Au urcat împreună scara ce ducea spre camera bolnavei. Don Bosco a împărtăşit-o şi i-a adus alinare. Apoi veni medicul, şi ca singur tratament a scos sânge de cinci sau de şase ori din vinele acelei sărmane femei. «În ciuda acestui leac», mama lui Batistin s-a vindecat şi a mai trăit încă 21 de ani.

Batistin, în anul 1859 în găsim în primul nucleu de tineri cu care don Bosco pune bazele congregației Saleziene, iar în 1862 este hirotonit preot. Va muri în anul 1930.

Angajamentul zilei

Azi îmi voi arăta aprecierea față de persoanele pentru care se merită să-ți consacrii întreaga viață! Le voi mulțumi personal și voi face ceva special pentru ele.

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

Vara lui 1854 a adus un flagel cumplit: holera. Epidemia, care o dată la câţiva ani pustia sate şi oraşe, a cuprins mai întâi Liguria, unde a făcut 3000 de victime. Pe 30-31 iulie s-au înregistrat primele cazuri la Torino.

Formele bolii erau binecunoscute: vomă şi diaree, deshidratare, sete intensă, crampe musculare violente. În peste 50 la sută din cazuri boala era incurabilă, sfârşindu-se prin moarte.
Zona cea mai puternic afectată din Torino a fost, după cum era uşor de prevăzut, Borgo Dora, cartierul cel mai poluat şi mai murdar, care se afla lângă Valdocco. Într-o lună s-au înregistrat 800 de bolnavi şi 500 de morţi.

S-au ţinut examenele înainte de data stabilită şi şcolile s-au închis cu o lună înainte de termen. Au fost curăţate camerele, sălile, paturile şi s-a îmbunătăţit hrana.

Dar puţini erau cei curajoşi care se ofereau să îngrijească bolnavii. Atunci don Bosco, după ce muncise acolo mai multe zile împreună cu alţi preoţi, li s-a adresat tinerilor. Le spuse că primarul făcea apel la oamenii cei mai buni din oraş să devină infirmierii bolnavilor de holeră. Dacă vreunul vroia să i se alăture în acea operă milostivă, îi mulţumea în numele Domnului. «Paisprezece tineri s-au oferit voluntari, gata să-i împlinească dorinţa… după câteva zile le-au urmat exemplul alţi treizeci».
Au fost zile toride, pline de oboseală, de pericole, în care se respira un aer încărcat de miasme.

Când holera a luat sfârşit, au putut fi număraţi morţii: 1248 la Torino, 320.000 în Italia. Sfârşitul stării de necesitate a fost declarat pe 21 noiembrie.
Din cei 44 de voluntari de la Oratoriu, nici unul nu s-a îmbolnăvit de holeră. 

Dar o nouă dramă lovea oraşul: cea a copiilor orfani. Erau peste o sută, îngrămădiţi în «magazia» de la San Domenico. Într-un act de credinţă şi de dragoste creştinească mai mare decât posibilităţile sale materiale, don Bosco a luat 20 de orfani pe care i-a adus la Oratoriu.

Angajamentul zilei

Azi îmi voi oferi disponibilitatea într-un mod mult mai generos decât o fac de obicei!

Ianuarie 2020

Continuăm tradiția pentru „Clubul lui don Bosco – un alt mod de a-ți petrece vacanțele”.

Programul va fi între orele 8.00-16.30.

Datele: 6-10 ianuarie 2020.

Înscrieri și costuri

Înscrierile sunt deschise de luni 6 Ianuarie, începând cu ora 8.00.

Programul pentru înscrieri este deschis până la ora 16.00.

Costuri:

  • Pentru copii înscriși la Centrul de zi/Clubul lui don Bosco – un altfel de aftershool, taxa este inclusă în contribuția pentru afterschool.
  • 75 RON pentru copii care nu sunt înscriși la Centrul de zi/Clubul lui don Bosco – un altfel de aftershool.
Există și posibilitatea de a servi masa în regim de catering.

Pentru înscrieri

4 centre de zi din Bacău și Galați caută voluntari seniori pentru activități educaționale cu copii vulnerabili

București, 21 noiembrie 2019

În județele Bacău și Galați, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme și a participa la activități educaționale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. În jud Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educația celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău și Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu. Seniorii din jud. Galați vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicorești și în Centrul comunitar „La Vale” din Galați.

Seniorii care doresc să se implice activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.

 

Prin activități de voluntariat, vârstnicii își pot valorifica experiența, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school, ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare, să își decopere pasiuni ori să își dezvolte noi abilități.

Activez ca voluntar de aproape 5 ani. Sunt foarte mulțumit de programul pe care îl facem cu copiii: îi ajutăm cu ce putem – la teme, la citit, scris, cultură generală, cu sfaturi pentru viață. Voi continua să ajut cât pot și cât mă vor ține puterile, pentru că iubesc copiii. Îi înțeleg pentru că și eu am avut o copilărie grea”, spune dl. Dumitru, în vârsta de 86 de ani, voluntar la un centru intergenerațional din sectorul 6.

 

Cele patru centre din jud. Bacău și Galați au fost recent incluse în programul „Generații-centrul comunității”, derulat de Fundația Regală Margareta a României și finanțat de Raiffeisen Bank. Inițiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori și copii și tineri care au nevoie de ajutor și îndrumare. Programul este implementat în 22 de centre sociale școală după școală din întreaga țară, în parteneriat cu Fundații Comunitare, care atrag fonduri și resurse din comunitatea locală pentru a asigura continuitatea proiectelor de acest tip.

 

Peste 300 de voluntari seniori și peste 1000 de copii din 8 județe au fost implicați în programul „Generații”.  Seniorii voluntari în proiect au demonstrat că experiența, abilitățile și competențele lor pot fi utile pentru generația tânără și, alături de echipa specializată a centrelor, au contribuit la îmbunătățirea situației sociale și școlare a copiilor. 

 

 

Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul școlar generat de sărăcie și îmbătrânirea accelarată a populației. Centrele de zi care asigură asistență socială și sprijin educațional copiilor ce provin din familii nevoiașe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât și de personal. În același timp, mulți dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social și a sentimentului de inutilitate. În acest context, mobilizarea persoanelor vârstnice ca o resursă pentru cei din jur reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanlor vârstnice. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro

Despre Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse șș servicii financiare clienților: persoane fizice, IMM-uri sau corporații. Banca are o reţea de peste 400 de agenţii în toată ţara, care deservesc aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 92.000 de IMM-uri și 5.700 de corporaţii.

Raiffeisen Bank susţine anual programe șș proiecte de responsabilitate social corporativă care îmbunătăţesc calitatea vieţii în comunităţile în care compania este prezentă. În cei 21 de ani de prezență pe piața românească, Raiffeisen Bank a investit peste 20 de milioane de euro în proiecte culturale, educative și comunitare. Rezultatele obţinute și planurile pentru viitor sunt prezentate în Raportul de Sustenabilitate, disponibil pe site-ul web al companiei: www.raiffeisen.ro/despre-noi/responsabilitate-corporativa/rapoarte-anuale-csr/.