Despre noi

Fundația noastră este susținută de către Salezienii lui Don Bosco, membri ai congregației Saleziene care se dedică în totalitate copiilor și tinerilor, în special celor săraci și abandonați. Scopul activității noastre este creșterea integrală prin intermediul educației și evanghelizării și ne dedicăm lor deoarece considerăm că această dăruire este cel mai frumos lucru pe care îl putem oferi umanității. Fondatorul nostru este Ioan Bosco, un sfânt educator italian care a trăit în secolul XIX.

Fundația „Sfantul Ioan Bosco” din Bacău și-a început activitatea cu tineri și copii în anul 2000, odată cu inițierea construcției clădirii (octombrie 2000). Prezența numeroasă a copiilor şi tinerilor veniţi atât din cartier, cât şi din alte părţi ale oraşului i-a determinat și mai mult pe fondatori să concretizeze ceea ce și-au propus inițial. 

Faptul că acești copii și tineri sunt puternic influențați de mediul în care trăiesc, a fost motivul pentru care Fundația „Sfântul Ioan Bosco” a luat ființă: să aducă schimbări pozitive majore asupra acestora prin inițiativele pe care le propune. Astfel, în luna iunie 2001 a avut loc inaugurarea Fundației

Toate activitățile propuse de Fundație îi conduc pe copii și pe tineri să își canalizeze energiile spre demersuri educative, încercând să contribuie la buna lor creștere și la corectarea anumitor comportamente neadecvate generate de condițiile de viață și de dezvoltare pe care le pot avea.

An de an, Fundația „Sfântul Ioan Bosco” a încercat să implice cât mai mulți copii în activitățile educative de petrecere a timpului liber, iar pe tineri în activitățile de voluntariat și de animație socio-educativă organizate în conformitate cu misiunea pe care o are. Astfel, a desfășurat activități care au vizat în special copiii și tinerii defavorizați din municipiul Bacău. Ei au fost implicați activ și au răspuns pozitiv la oportunitățile și alternativele oferite de a petrece timpul liber într-un mod cât mai eficient, activ și totodată constructiv.

În prezent Fundația asistă aproximativ 350 de copii și tineri. Preluându-i de la vârste fragede, atunci când tinerii ajung la vârsta proprie intrării în viața socială și profesională, Fundația le acordă tot sprijinul necesar pentru ca aceștia să intre în viața adultă cu maximum de șanse de integrare.

Metoda pedagogică descrisă mai sus este pusă în practică în Fundația „Sfântul Ioan Bosco” prin următoarele modalități:

  1. Sprijinirea copiilor în rezolvarea problemelor școlare pentru a preveni abandonul școlar prin Centrul de zi „Dominic Savio”;
  2. Sprijinirea tinerilor în vederea integrării socio-profesionale prin intermediul Centrului privind Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă „Don Bosco”;
  3. Implicarea copiilor și tinerilor în activități de grup și socializare în Oratoriul de Weekend sau prin programul „Școala de vară” – Vara Împreună;
  4. Participarea la diferite cursuri cu caracter socio-ocupational prin Centrul de Formare Continuă.