Oratoriul este…

CASA

Un loc unde te simți bine primit

CURTE

unde să cultivăm prietenii de durată

SCOALA

care te ajută să te descurci în viață

Un LOC…

unde, dacă vrei, îl poți întâlni pe Dumnezeu

Oratoriul a fost prima activitate a Fundației și continuă să fie centrul activităților noastre. La început s-a remarcat printr-un spațiu de joacă destinat copiilor și tinerilor care se jucau pe străzile și trotuarele dintre blocuri. Pentru ei, încă de la început, curtea și sălile de jocuri au devenit de neprețuit.

Ajutându-i să petreacă timpul liber într-un mod constructiv și inteligent, salezienii au observat diferite alte provocări și noi orizonturi de acțiune. Astfel, de la un simplu spațiu de joacă s-a trecut la diferite propuneri care să valorizeze la maxim capacitățile pe care nici copii nu erau conștienți de ele.

Așa au luat naștere grupurile de teatru, de clovni, de dansuri, atelierele de desen, de pictură pe ghips. Pentru a-i ajuta în rezolvarea temelor s-a început activitatea de after-school și de meditații. Acționând ca o mare familie, cei mai mari sunt Animatori-Voluntari pentru cei mai mici, și așa, împreună, cresc și se pregătesc pentru viață.

Datorită Criteriului Oratorian…

Oratoriul e viu și astăzi prin toate activitățile pe care pe propune Fundația. Dintre toate, dorim să evidențiem două sectoare:

  • Zilele Oratoriului: cu ele sărbătorim ultimele zile din Vacanța Mare.
  • Ziua Verilor Împreună: o zi în care ne audunăm cu toții copiiși animatorii care au organzat Vara Împreună în diferite realități de pe lângă Bacău.
  • Ziua recoltei: pe la jumătatea lunii octombrie ne bucurăm de roadele pământului și facem o sărbătoare de sezon.
  • Clubul lui don Bosco: de regulă în vacanțele de o saptămână, maxim două. În fiecare zi, de luni până vineri încercăm să venim în ajutorul familiilor și a copiilor cu jocuri, activități manuale și artistice și, bineînțeles, cu teme școlare…
  • Ieslea Vie: în apropierea Crăciunului facem reprezentarea teatrală a Nașterii din Betleem și cântăm colinde în Arena Mall.
  • Sărbătoarea lui Don Bosco: în duminica ce-a mai apropiată de 31 ianuarie îl sărbătorim pe don Bosco cu toată familia saleziana și prietenii noștri.
  • Meetingul MTS: o întâlnire cu schimb și îmbogățire de experiență între animatorii de la Bacău, Chișinău și Constanța.
  • 1 mai Salezian (…decât anul trecut): ce mai… e sarbatorea națională de 1 mai muncitoresc petrecută în prietenie.
  • Maria Ajutorul Creștinilor: comunitatea noastră este sub protecția Sf. Maria, cu titlul de Ajutorul Creștinilor. Este o sărbătoare religioasă pe care noi o facem cu drag.
  • Vara Împreună: Eh… nu putem să vă explicăm în două rânduri ce este Vara Împreună. Pentru asta avem o pagină întreagă. Click aici!
  • Campusurile ADS
  • Clubul lui don Bosco – ediția de vară.
  • Grupul ADS
  • Grupul de teatru
  • Grupul de Clovni
  • CDB
  • etc.